O angajată a APM Gorj s-a aruncat de la etajul al treilea
Gest şocant al unei angajate cu o bună reputaţie de la Agenţia de Protecţie a Mediului Gorj. Femeia a încercat ieri după-amiază să-şi pună capăt zilelor, aruncându-se în gol de la etajul trei al blocului în care locuieşte. La întreaga scenă pare să fi fost martor chiar fiul acesteia, minor, cel care a şi sunat la 112 pentru a cere ajutor şi a anunţa producerea incidentului.
Echipele de la SMURD şi Ambulanţă au venit în mare grabă la blocul situat pe Aleea Energeticienilor, nu departe de sediul Ambulanţei Gorj, femeia fiind preluată foarte repede de un echipaj medical. Vecinii acesteia nici nu au apucat să îşi dea seama ce s-a întâmplat, ulterior discutând despre „cine s-a aruncat” la parterul blocului. Nimănui nu-i venea să creadă că femeia putea să fie în stare de un astfel de gest extrem, toată lumea mirându-se de cele petrecute.
Magdalena Simion lucrează la Agenţia de Protecţie a Mediului, fiind unul dintre cei mai buni specialişti în domeniu la nivel de judeţ. Ea se ocupa de monitorizarea calităţii aerului, fiind apreciată de toţi cei care au cunoscut-o. Colegii săi au rămas şocaţi de cele întâmplate şi au spus că nimeni nu se gândea că ea ar putea recurge la un asemenea gest, mai ales că nu se plânsese de vreun necaz. O problemă pare să fi fost totuşi întrucât ieri femeia îşi luase o zi de concediu de odihnă. A fost ziua în care a decis să îşi încheie socotelile cu viaţa, chiar dacă, în cele din urmă, după impactul cu solul, aceasta a supravieţuit. Soţul său, prezent la spital, a refuzat să facă vreo precizare legată de împrejurările în care femeia a ajuns să cadă de la balcon, astfel rămânând cale liberă oricăror speculaţii.
Medicii de la Unitatea de Primire Urgenţe au decis după ce au investigat-o pe pacientă să o transfere în cursul serii cu o ambulanţă la Bucureşti, pentru ca femeia să fie tratată într-o unitate sanitară mai bine dotată. Primele investigaţii medicale de la Târgu Jiu arată că starea de sănătate a acesteia face posibilă o supravieţuire a pacientei, deşi problemele pe care le are la coloană ar putea să-i schimbe destinul pentru totdeauna. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a încerca să afle în ce împrejurări a ajuns femeia să se arunce de la balcon, declaraţia de avere a Magdalenei Simion arătând că aceasta nu ar avea probleme financiare. Ultimul document de acest tip completat în iulie 2012 arată că soţii Simion aveau într-un cont la o bancă economisiţi încă din 2007 peste 44.000 de lei. În anul respectiv aceştia şi-au luat şi un autoturism Renault, aceasta fiind a doua maşină a familiei, alături de o Dacia veche din 1988.