Mitrescu zice că liderii din Univers se întorc în FNME
Preşedintele Sindicatului „Energia“ Rovinari, Constantin Mitrescu, a declarat că mai mulţi lideri de la Federaţia Naţională Univers se vor întoarce la Federaţia Naţională Mine Energie (FNME). El se referă la Adrian Marciuc - preşedinte Jilţ-Turceni, Eugen Iovan - preşedinte Energia Turceni, Nelu Roşca - preşedintele sindicatului de la Cariera Roşiuţa şi Nicolae Bădiţa - preşedinte la Sindicatul de la Cariera Lupoaia.
Constantin Mitrescu a declarat că Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) se va reîntregi pentru că foştii săi colegi de la Federaţia Univers se vor întoarce. Motivul este unul politic: pierderea alegerilor de către Victor Ponta, cel pe care ei l-au susţinut public. „Odată ce mitomanul a pierdut alegerile va avea efect acea zicală a lui Ponta, dacă eu pierd alegerile scapă cine poate. Aşa se va întâmpla“, susţine liderul de la Energia.
Mitrescu mai spune că nu crede în înfiinţarea Sindicatului „Solidaritatea“ Oltenia şi că liderii l-au sprijinit pe Laurenţiu Ciurel, directorul CE Oltenia, pentru a primi astfel cotizaţia. „Nu se va mai înfiinţa nimic. Şi toate sindicatele de acolo în afară de SMEO vor face cerere de adeziune la FNME. Ascultaţi ce vă spun eu. O să vină toţi înapoi la FNME. Au fost constrânşi să stea în altă parte datorită imixtiunii pe care a făcut-o administraţia asupra lor şi condiţionării colectării cotizaţiei astfel încât să părăsească FNME. Ei au stat lângă Ciurel doar pentru a putea să-şi strângă cotizaţia“, a spus Mitrescu.
Liderul a adăugat că ei au fost nevoiţi să se alăture administraţiei CEO pentru că nu ar fi reuşit să încaseze cotizaţia pe bază de chitanţă sau prin bancă, aşa cum au făcut cei din Rovinari, din cauza lipsei de credibilitate.
REORGANIZARE
În acelaşi timp, cei despre care vorbeşte Mitrescu plănuiesc înfiinţarea Sindicatului „Solidaritatea“ Oltenia, din care exclud posibilitatea de a face parte şi cei din FNME. Liderul de la Craiova, Aurel Nanu Mic, a declarat că nu are dialog cu cei de la FNME şi că în Solidaritatea vor fi doar sindicatele din Federaţia Univers.