Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

Maria Moța, secretar executiv la PD-L

Maria Moţa, fost membru al PD-L Gorj, care în prezent activează la organizaţia Bucureşti, a fost aleasă, în cadrul Consiliului Național de Coordonare, secretar executiv al partidului. Din delegaţia de la Gorj, singurul care a candidat la o funcţie într-o comisie a fost Ion Fugaru, dar nu a obţinut numărul necesar de voturi. Unul dintre primari a lipsit de la alegeri, după ce în ultimele zile s-a vehiculat că vrea să plece din partid. Este vorba de Mihai Troacă de la Padeş.

Astfel, la CNC de sâmbătă, democrat-liberalii Anca Boagiu, Liviu Negoiţă, Andreea Paul şi Dorin Florea au fost aleşi prim-vicepreşedinţi ai PDL, Gheorghe Flutur a fost reales secretar general, neavând vreun contracandidat. Trezorierul partidului a fost votat Ion Ivaşcu. Delegaţii i-au ales şi pe cei 16 vicepreşedinţi ai partidului, dintre care opt pe domenii de activitate şi opt pe regiuni. Cei opt vicepreşedinţi pe domenii de activitatea sunt Alin Tişe (politici în administraţie publică, justiţie); Gheorghe Ştefan (politici în agricultură); Alexandru Nazare (politici în economie, mediul de afaceri); Sulfina Barbu (politici sociale, relaţia cu sindicatele); Cristina Dobre (politici în sănătate); Radu F. Alexandru (strategii, relaţii politice, relaţii internaţionale); Raluca Turcan (politici în educaţie, cercetare, cultură, culte); Roberta Anastase (departament imagine, comunicare, mass-media şi purtător de cuvânt).

Acestora li se adaugă vicepreşedinţii regionali Romeo Marius Raicu (regiunea Bucureşti - Ilfov); Ioan Bălan (regiunea Nord-Est); Marian Jean Marinescu (regiunea Sud-Vest Oltenia); Cezar Florin Preda (regiunea Sud-Est); Bogdan Cantaragiu (regiunea Sud); Alin Popoviciu (regiunea Vest); Mircea Hava (regiunea Centru); Ioan Oltean (regiunea Nord-Vest). (M.M.)

Vizualizări: 284

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: