Marciuc (Solidaritatea): Tot federaţiile vor negocia următorul contract
Adrian Marciuc, preşedintele Sindicatului Mine Energie Jilţ Turceni, a declarat că Sindicatul Solidaritatea, pe care vrea să-l înfiinţeze fără Ion Ruşeţ şi Gabriel Căldăruşe, nu va fi gata până la negocierea contractului colectiv de muncă pe anii următori. El spune că tot federaţiile reprezentative în sectorul de activitate vor negocia, adică Federaţia Naţională Mine Energie, Federaţia Naţională Univers, Petrom şi Energetica. Doar numărul delegaţilor va fi diferit, calculat în raportul cu numărul de membri.
Marciuc a precizat că demersurile de înfiinţare a Sindicatului „Solidaritatea“ vor fi reluate după alegeri, când se va stabili un coordonator pentru noul organism, nu un preşedinte. Iniţiativa este de a crea o uniune sindicală din care vor face parte aproape toate sindicatele din CE Oltenia. „Nu va fi numit un preşedinte, va fi un coordonator de proiect cum am avut şi la primul proiect al Sindicatului SMEO, care până la urmă a fost deturnat de sindicatul Mine Energie Rovinari, s-a transformat în SMEO, nu ştim cu ce intenţie, dar proiectul a fost al tuturor sindicatelor. După alegeri aşteptăm şi noi să ne punem la masă, ne vom întâlni iar, vom decide paşii, avem un proiect de statut. Mizăm pe proiectul de statut cu Sindicatul Solidaritatea, persoană juridică, inclusiv sindicatele care participă la acest proiect vor fi persoane juridice, vor fi filiale cu personalitate juridică”, a declarat Marciuc. Sindicaliştii din Federaţia Univers nu cred că Sindicatul „Solidaritatea” va fi constituit până la începerea negocierilor cu administraţia CEO pentru anul 2015. „Nu pot să dau un termen când va deveni funcţional. Se vor depune toate eforturile, dar nu cred că până la începerea negocierii 2015 a noului contract. Vor negocia tot federaţiile. Aşteptăm de la domnul preşedinte Adolf Mureşan, al Federaţiei Univers, sprijin logistic. Ne va trimite doi jurişti care s-au ocupat de înfiinţarea unui astfel de sindicat”, a precizat Adrian Marciuc.
Federaţiile semnatare ale Contractului colectiv pe 2013-2014 au fost Univers, Federaţia Naţională Mine Energie, Sindicatul Petrom şi Federaţia Energetica. Bătălia va fi pentru demonstrarea de către federaţii că sunt reprezentative pentru a intra la negocieri.