Listele cu traseişti politici, secretizate de Prefectura Gorj!
Situaţie fără precedent în Gorj. Localnicii nu au dreptul să ştie în ce partide sunt primarii din localităţile lor. Instituţia Prefectului, cea care a centralizat listele cu primarii, viceprimarii şi consilierii care au schimbat partidul, susţine că acestea sunt secrete!!! Prefectura a comunicat doar o listă cu cifre, dar aceasta cu bate cu realitatea. De exemplu, a comunicat că de la PNL au plecat şase primari, deşi cel puţin opt au făcut declaraţii publice cum că au plecat din partid. La fel, de la PDL ar fi plecat un primar, deşi democrat liberalii susţin că este vorba de trei. Neconcordanţe apar şi cu privire la destinaţia primarilor traseişti. Primarul Păsărin de la Bâlteni spune că a plecat la PLR, dar partidul lui Tăriceanu nu apare în listele secretizate de prefectură.
Ziarul Pandurul a cerut în mai multe rânduri lista cu aleşii locali care au optat pentru schimbarea partidului în cele 45 de zile permise de lege. Instituţia Prefectului a comunicat prin prefect, subprefect, purtătorul de cuvânt şi jurist că listele sunt secrete. Ni s-au pus la dispoziţie nişte cifre din care rezultă că 10 primari, 18 viceprimari şi 130 de consilieri au schimbat partidul. Când este vorba de ce a câştigat şi ce a pierdut fiecare partid, lucrurile devin neclare.
Doi primari pierduţi pe drum
Prefectura a anunţat că PSD are cu 10 primari mai mult, fiind singurul partid care a câştigat primari în baza ordonanţei. Şase ar fi venit de la PNL, unul de la PDL, unul de la PP-DD şi doi independenţi. După mai multe telefoane, cei de la prefectură au încălcat „secretul de serviciu” pe care îl invocau şi au spus că cei doi primari independenţi care au trecut la PSD sunt de fapt pedeliştii Ion Bârcă de la Turburea şi Dănuţ Bălu de la Fărcăşeşti. Celălalt pedelist este primarul Ardeiu de la Samarineşti, iar pepededistul este Marian Slivilescu de la Tismana.
Când a venit vorba despre liberali, lucrurile s-au complicat. Asta pentru că sunt opt primari care au declarat public că au plecat din PNL, dar prefectura a transmis ministerului numai şase nume, fără a ne spune care sunt acestea. Cei opt primari care spun că au plecat din PNL sunt: Ilie Petroi de la Aninoasa; Florin Jurebie de la Săcelu, Ştefan Făsuescu de la Polovragi; Ştefan Lupu de la Stejari; Adi Câmpeanu de la Runcu; Mihai Calotă de la Urdari; Adrian Mangu de la Bărbăteşti şi Gheorghe Păsărin de la Bîlteni. Primii şapte spun că au trecut la PSD, iar ultimul la PLR. Cu toate acestea, la PSD au ajuns şase, iar la partidului lui Tăriceanu niciunul.
Partidul lui Tăriceanu, tăiat din listă
Adrian Mangu spune că a trecut la PSD, dar potrivit unor surse el nu apare pe lista prefecturii. „Eu am trecut la PSD, după ce am avut nişte negocieri cu PLR. Eu sunt om de cuvânt, dar ei nu au fost”, a declarat Adrian Mangu, primarul de la Bărbăteşti. Nici primarul Păsărin, care a trecut la PLR, nu apare pe listă. „Eu şi încă trei consilieri locali am trecut la PLR, am depus cererile în termen, dar nu ştiu de ce nu apărem pe listă”, a spus Gheorghe Păsărin, primarul de la Bîlteni. Prefectul Alin Văcaru spune că aceste cereri nu au ajuns la Prefectură. „Asta este lista corectă, au venit la PSD 8 primari de la partide (6 primari de la PNL, un primar de la PDL, un primar PP-DD) şi doi primari independenţi. Trebuie să vă învăţ eu matematică 8 plus 2 nu fac 10? Dacă PLR nu apare pe listă, înseamnă că nu au fost cereri în baza noastră de date. Ce nu e clar? Nu înţelegeţi limba română?”, s-a revoltat prefectul Văcaru, obosit de atâtea întrebări la care nu reuşea să găsească răspunsul.
Întrebat de ce nu coincid centralizările partidelor cu centralizarea Prefecturii, Alin Văcaru s-a enervat la culme, după care a dat în bâlbâieli. „Asta este lista corectă. Am luat de bun ce au trimis primăriile. Probabil, primarii Bârcă şi Ardeiu s-au considerat independenţi când au trecut la PSD”, a declarat Alin Văcaru, prefectul judeţului Gorj. Acesta este din nou contrazis de realitate. „Eu, mă consideram ca independent, dar în cerere m-am trecut ca fiind primar PDL care optează spre PSD”, a declarat primarul Ardeiu.
CONSILIERI
În ceea ce priveşte situaţia consilierilor locali, lista Prefecturii se prezintă în felul următor: PSD a câştigat 63 de consilieri locali, PMP – 2, iar 65 au trecut independenţi. Pierderi de consilieri au fost la PNL – 32, PC – 3, PDL - 35; UNPR - 5; PRM – 7, PP-DD – 42, PER -1, PAS – 2, PNG – 2, PPLC – 1.
VICEPRIMARI
La capitolul viceprimari, PSD a câştigat 14, iar patru au trecut independenţi. Au pierdut viceprimari: PNL 10, PDL 3, UNPR 1, PRM 2, PP-DD 2.