Iohannis n-o să ne salveze, în primul rând pentru că nu vrem să fim salvați
Știți cum e Bucureștiul? Urât. Un oraș pe care-l poți vedea frumos doar prin prisma amintirilor și-a nostalgiei, a bețiilor, a romanțelor trecute, desfășurate în clădiri care te temeai că se vor prăbuși la fiecare orgasm. Poți iubi Bucureștiul, poți să fii fericit în el, poți chiar să-l preferi oricărei alte capitale, dar niciodată, oricât de subiectiv sau de îndrăgostit ai fi, nu vei putea să spui despre el că e un oraș frumos. Ca să ți se pară frumoasă mizeria asta, trebuie să fii Arghezi sau Baudelaire sau nebun. Sau toate trei (cum ar fi?!). Dar știți când e cel mai urât Bucureștiul? Toamna. Toamna nu mai e natură și pomii dezgoliți lasă să se vadă toate grozăviile, toată lipsa de culoare, toate mucegaiurile, toate cablurile care atârnă ca niște penisuri de viorelliși, toate curvele știrbe de la ferestre, toate blocurile alea înalte și înguste, vestigii utile, dar dureroase, ale unei perioade în care satele se așezau pe verticală (le știți? Ți-e și milă să le privești, pentru că, la fiecare ocheadă pe care le-o arunci, ele, blocurile, par să se chircească un pic, rușinate, parcă dornice ele însele să moară, să cadă dracului și să ne lase să uităm). Dar știți când e chiar și mai urât Bucureștiul? În toamnele de campanie electorală. Adăugați la toate cele de mai sus câteva afișe ca ”Iohannis îți taie pensia” sau ”Doar Ponta nu mărește taxele” sau ”Doar Ponta îți redă erecția” (ultimul nu cred că există, dar nu m-ar fi mirat să apară) și aveți imaginea completă a unui oraș suferind.
Știți cum e Sibiul? Frumos. L-aș descrie și pe el, dar nu am stat chiar atât de mult în Sibiu încât să fiu la fel de îndreptățit să o fac, așa că-i las pe alții să fie detaliați, iar eu mă voi rezuma la ”frumos”. Dacă Iohannis câștigă tura asta de alegeri, va trebui să se mute de la Sibiu la București. Va trebui să dea șpagă parcagiilor când iese cu nevasta la cafea în centru fără SPP, dacă nu vrea să-și găsească mașina zgâriată la întoarcere. Va trebui să suporte sinistrul campus Leu de peste drum de palat, fostă uzină de produs comuniști, actual creuzet de proaste care dau la jurnalism. Va sta în trafic și cu coloana oficială, că și să vrea giurgiuvenii, oltenii, teleormănenii, moldovenii, brăilenii, focșănenii, prahovenii și toți ceilalți veniți puhoi (nici ei nu știu de ce) în București să se ferească din calea sirenelor, n-o să aibă cum, că fiecare centimetru pătrat de pământ, de Terra bucureșteană, e ocupat cu o bucățică dintr-o mașină, fie că pe acea bucată de sol este asfalt sau linie de tramvai sau bordură sau trotuar sau pietoni, dă-i în mă-sa! Dar, mai presus de toate, va trebui să suporte o regiune de mitici. De șmecheri. De ”bagabonți”. De oameni care se descurcă, frate! De mișei. Și de hoți. Sudul, săracul sud, unde doar dacă furi și ești pesedist ai bani, iar dacă n-ai bani și nu ești pesedist, atunci doar votezi cu PSD-ul, de-a pururea și-n vecii vecilor, că mai merită și ei o șansă să ne ofere un trai mai bun, maică, că doar nu sunt la putere decât de șaptej' de ani. Câte puteau să realizeze și ei în doar 70 de ani?! Că doar nu e Dumnezeu!
Zău că îl înțeleg pe Iohannis dacă n-are chef să fie președinte și să trăiască înconjurat de cretini, la București. Îl votez, dar pe bune că nu mă supăr dacă, și în cazul în care câștigă, va zice: ”Băi, știți ce? Eu nu prea am chef să stau în zona roșie, atât de aproape de Teleorman, Olt, Giurgiu și Oltenița. Mă găsiți la Sibiu, dacă e ceva. Ich pup you!”