Înjunghiat de prietenul de pahar

Doi bărbaţi care sunt cazaţi la Casa Iris, un aşezământ social al Primăriei Social, în care le este oferit adăpost celor nevoiaşi, au fost implicaţi la sfârşitul săptămânii sociale într-un scandal finalizat cu înjunghierea unuia dintre ei şi cu arestarea preventivă a celuilalt. Cei doi băuseră mai înainte, iar în zona centrală, chiar lângă Direcţia de Protecţie Socială, din cadrul Primăriei, unul dintre ei l-a înjunghiat pe celălalt. Viorel Merfu, de 59 de ani, din municipiu, i-a pus gând rău unui amic de-al său de 52 de ani, cu ultimul domiciliu stabil la Roşia de Amaradia.

Merfu a venit cu un cuţit direct spre amicul său şi l-a înjunghiat pe acesta în zona pieptului, bărbatul picând din picioare pe trotuar, într-o baltă de sânge. Agresorul şi-a văzut apoi mai departe de drum, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Cel rănit a fost luat de urgenţă de un echipaj medical de la Ambulanţă şi dus la Spital, unde dr Emil Sandu l-a operat, salvându-i viaţa. În schimb, Merfu a fost găsit de jandarmi în timp ce se ducea pe jos spre Casa Iris, situată în sudul oraşului, el fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără prea mare chef de vorbă. Acum este acuzat de tentativă de omor calificat şi rămâne în spatele gratiilor cel puţin până pe 21 septembrie, aşa cum au decis judecătorii de la Tribunalul Gorj, care au emis pe numele lui mandat de arestare preventivă.

Vizualizări: 202

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: