Reporter: Părinte Stareţ, astăzi se săvârşeşte Sfânta Liturghie şi la Schitul “Locurele”?

Părintele Ioachim Pârvulescu: De fapt, această sărbătoare este praznicul Schitului “Locurele”, nu al Mănăstirii Lainici, iar noi o păstrăm de peste 150 de ani! Să precizăm că Schitul “Locurele” datează cam de pe la 1850 şi a fost înfiinţat de către doi preoţi din Tg.Jiu, Luca Stolojan şi Cleopa Cartianu, care se călugăresc la vremea respectivă sub numele de Luca şi Cleopa, aceştia fiind cei care au ridicat o biserică din lemn, apoi a fost cea din zid, actuala, iar la 1860 biserica este sfinţită de către Sf. Calinic de la Cernica.

Rep: Percepţia mulţimii pare a fi aceea că este vorba de o mare minune petrecută nu numai în viaţa Mântuitorului, dar şi în conştiinţa tuturor oamenilor!

IP: Da, este o mare minune care s-a întâmplat pentru că tot omul se transfigurează, ajunge să preguste din taina veşniciei, când ajunge să simtă harul dumnezeiesc şi consimte să se nevoiască în vieţuirea sa!

Rep: Aş îndrăzni să spun că astăzi au venit oameni din toată ţara, nu numai din zona aceasta a defileului Jiului, o zonă de interferenţă a Olteniei cu Transilvania!

I.P: Pentru această mulţime de oameni, Mănăstirea aceasta are multe locuri de taină, poate de neînţeles pentru unii, pentru că sunt şi cei care apreciază acest lucru, dar sunt şi cei care invidiază, iar alţii te vorbesc de rău. Vorba aceea, îmi amintesc despre un stareţ care spunea că el face cel mai puţin din ceea ce se împlineşte în mănăstire, şi cred că mai întâi modestia trebuie să ne caracterizeze pe noi!

Rep: Dacă putem vorbi de o  redresare duhovnicească a omului, oare, cum se poate ea realiza într-o societate bântuită de criză şi de pierederea încrederii în propriul viitor?

I.P: Da, e multă “toxicitate” în mediul social de viaţă, şi atunci noi trebuie să ne gândim la o redresare duhovnicească a omului de azi! Cred că acest lucru trebuie început cu părinţii care se ocupă cu creşterea copiilor! Dacă ei se încarcă duhovniceşte, atunci cuvântul rostit are putere de convingere asupra copiilor!

Rep: Deci, cam totul porneşte de la familie, din câte se poate înţelege!

I.P: Da, totul porneşte de la familie, de la exemplul din familie, de la cei “şapte ani de-acasă” cum s-ar spune!

Rep: Dar, ce ne facem şi ce soluţii vom avea, în condiţiile în care sociologii şi psihologii vorbesc despre disoluţia familiei, a “celulei de bază” a societăţii?

I.P: Vedeţi, cred că şi aceasta ţine tot de educaţia religioasă, pentru că în momentul în  care se căsătoreşte, tânărul trebuie să ştie, de ce se căsătoreşte, ce răspunderi sporite îi revin în familie, pentru că sunt multe, foarte multe răspunsuri de dat! E important să ştii care este sensul căsniciei! Nu mă căsătoresc numai pentru că-mi place o persoană, pentru că în viziunea biserici noastre, sunt trei temeiuri ale căsătoriei! Mai întâi este procrearea, naşterea de prunci, în al doilea rând vorbim de ajutorul reciproc în familie, sprijinul şi dăruirea unuia pentru celălalt, iar în al treilea rând, fidelitatea, ataşamentul la valorile familiei. Dacă se căsătoreşte cineva şi nu vrea să aibă copii, deja lipseşte condiţia de bază a căsniciei, iar aceasta este cea mai gravă problemă a societăţii, a României, aş putea spune!

Rep: Poate că ne-am îndepărat puţin de subiectul unei sărbători tradiţionale, dar aş dori să vă mai întreb, Părinte Stareţ, dacă trăim într-o realitate “convulsivă” care ţine de o lume bolnavă, oare, faptele se corelează între ele şi se descompun în unele clipe de sărbătoare şi unele momente dificile, iar sănătatea oamenilor se află în strânsă legătură cu credinţa lor, cu liniştea sufletului lor?

I.P: Suntem un exemplu negativ în această lume prin ceea ce înseamnă anul şi milionul de avorturi, pentru că vorbim de o “Românie moartă”, ceea ce este un lucru cutremurător! Avorturile au consecinţe negative asupra societăţii şi chiar asupra sănătăţii, pentru că o mamă care a făcut un avort, poate chiar mai multe, îşi periclitează sănătatea, periclitează sănătatea nou-născutului, după unul sau mai multe avorturi, de aceea, vedeţi, ce complicată e situaţia! Toate sunt în legătură unele cu altele, nimic nu e rupt de realitate!

Rep: Consideraţi că omul credincios are nevoie şi de o amprentă a procesului instructiv-educativ? Cum se regăseşte acest proces în relaţia dintre părinţi şi copii?

I.P: Există o legătură de rudenie între oameni, relaţii afective sau de orice natură, care se regăsesc în educaţia noastră! Copilul are ceva din achiziţia biologică a părinţilor, dar şi din educaţia lor! Fiecare familie este ca un arbore genealogic, părinţi, bunici şi străbunici! Chiar dacă unii au murit, noi trăim şi prin cei care au plecat la cele veşnice!

Rep: În “această mulţime de oameni”, cum bine v-aţi exprimat, sunt numai credincioşi veniţi la rugăciune pentru a se încărca duhovniceşte? Se întâmplă să constatăm că pe lângă sfântul lăcaş proliferează şi un fel de atmosferă de “bâlci” care se bazează pe activităţi comerciale!

I.P: Tocmai aş vrea să subliniez că nu toţi oamenii vin aici ca să se “încarce” duhovniceşte, să se întărească în credinţa lor, cu aceste “daruri” ale mănăstirii noastre, prin Slujba Liturghiei, Icoana Maicii Domnului, moaştele Sfântului Irodion, iar în locul acestor minuni divine sunt preferate anumite conduite “deplasate” însoţite de manifestări zgomotoase, prin consumul de alcool sau prin alte “ieşiri” necontrolate care ne produc şi un fel de mâhnire!

Rep: Cu deosebit respect şi cu cele mai sincere mulţumiri pentru interviul acordat!

A consemnat Vasile Panduru-Gorjean