Horoscop

Berbec

Vă recomandăm să fiţi foarte prudent în tot ce faceţi şi în discuţiile cu prietenii. Aveţi tendinţa să fiţi impulsiv. După-amiază, o rudă apropiată s-ar putea să vă dea o importantă sumă de bani.

Taur

Se pare că nu sunteţi într-o formă prea bună. Nu vă asumaţi noi responsabilităţi, pentru că riscaţi să vă irosiţi energia! Sunteţi predispus la stări depresive şi accidente vasculare. Păstraţi-vă calmul! Ar fi bine să ascultaţi sugestiile unui membru al familiei.

Gemeni

Se anunţă o zi tensionată. Nu este exclus să aveţi divergente cu partenerul de viaţă, pornind de la o investiţie importantă. Stăpâniţi-vă impulsivitatea!

Rac

Dimineaţă sunteţi tentat să vă ocupaţi de mai multe probleme în acelaşi timp. Din cauza nerăbdării, riscaţi să vă enervaţi şi să nu mai aveţi nici un spor. Vă sfătuim să vă ocupaţi mai mult de activităţile casnice, ca să evitaţi un scandal. După-amiaza şi seara, vă simţiţi bine împreună cu prietenii apropiaţi.

Leu

Sunteţi indispus pentru că nu reuşiţi să terminaţi la timp ceea ce v-aţi planificat. Starea de nervozitate vă poate pune într-o situaţie neplăcută faţă de prieteni şi de persoana iubită. Vă recomandăm să vă păstraţi calmul şi să vă concentraţi asupra problemelor care nu suferă amânare. Ascultaţi-vă intuiţia şi evitaţi speculaţiile!

Fecioara

Sunteţi decis să faceţi ceva folositor în casă, dar, dacă nu aveţi un plan de acţiune bine definit, ar fi mai bine să amânaţi. Vă sfătuim să vă consultaţi cu partenerul de viaţă, mai ales dacă aveţi invitaţi. Spre seară s-ar putea să aveţi mici probleme de sănătate, dar sunt trecătoare. Nu neglijaţi odihna!

Balanţă

Este posibil să aveţi un sentiment de nemulţumire şi o tendinţă accentuată de a vă contrazice cu oricine. Nu riscaţi glume îndrăzneţe pe seama celor din jur! Vă sfătuim să acordaţi mai multă atenţie familiei şi partenerului de viaţă. După-amiază aveţi ocazia să rezolvaţi o problemă financiară.

Scorpion

Traversaţi o perioadă mai dificilă, în care vă preocupă mult situaţia financiară. Reuşiţi, totuşi, să vă păstraţi optimismul. Răbdarea vă este răsplătită în cursul după-amiezii, când primiţi o sumă de bani la care nu vă aşteptaţi. Vă sfătuim să daţi dovadă de prudenţă, pentru că sunteţi predispus la accidente.

Săgetător

Sunteţi optimist şi aveţi şanse de reuşită pe toate planurile. Relaţiile cu colaboratorii decurg foarte bine. Reuşiţi să faceţi rost de bani pentru a rezolva o problemă a partenerului de viaţă. Vă recomandăm să nu vă pierdeţi răbdarea şi să vă abţineţi de la speculaţii.

Capricorn

Dimineaţă, sunteţi stresat de o problemă de afaceri. Va trebui să alergaţi în stânga şi-n dreapta ca să o rezolvaţi, dar eforturile vă vor fi răsplătite. Nu neglijaţi relaţiile sentimentale! Vă sfătuim să vă odihniţi mai mult. Sunteţi în pragul epuizării, chiar dacă nu vreţi să recunoaşteţi.

Vărsător

Deşi nu prea vă mai rămâne timp liber, ambiţia de a termina ce aţi început nu poate să vă aducă decât câştiguri. Totuşi, ar fi bine să vă organizaţi în aşa fel încât să nu neglijaţi nici familia şi nici relaţiile cu cei apropiaţi. Dacă aveţi ocazia să faceţi o ieşire cu prietenii, vă recomandăm să staţi pe gânduri. Trebuie să vă mai gândiţi şi la relaxare.

Peşti

După o perioadă nefavorabilă pe plan social şi sentimental, situaţia se schimbă complet. Bucuraţi-vă şi nu vă mai puneţi atâtea întrebări! Spre seară, aflaţi că s-ar putea să plecaţi într-o călătorie în interes de familie.

Vizualizări: 219

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: