Grigoraş: E obligatorie victoria cu FC Botoşani
Tehnicianul pandurilor, Petre Grigoraş, speră că jucătorii săi se vor impune în meciul cu FC Botoşani. El spune că Pandurii are nevoie de această victorie.
Partida Pandurii Târgu Jiu- FC Botoşani din etapa a 15-a a Ligii I va fi disputată duminică, 23 noiembrie, începând cu ora 15.30, pe Stadionul Municipal din Târgu-Jiu. "Avem mare nevoie de victorie, duminică vom întâlni un adversar foarte bun, un adversar foarte agresiv şi o să vedeţi că va fi o surpriză plăcută pentru cei care vor urmări în direct, poate n-aţi urmărit partidele lor prea mult sau să vă aduceţi aminte de acel 6-1 de anul trecut. Este cu totul şi cu totul altă echipă, mult mai valoroasă, mult mai competitivă, mult mai agresivă, în sensul bun al cuvântului, şi este o nucă tare, dar să sperăm că vom reuşi să ne impunem, pentru că ne-am propus ca în acest final de campionat să mai spălăm puţin din imaginea proastă pe care am lăsat-o la început şi să încercăm pe toate fronturile unde suntem angrenaţi să obţinem rezultate bune, victorii", a precizat Petre Grigoraş.
Antrenorul Pandurilor crede că victoria împotriva echipei FC Botoşani va fi una dificil de obţinut, însă îşi doreşte foarte mult trei puncte din acest meci. "E obligatorie victoria, obligatorie a fost de fiecare dată, din păcate nu prea am obţinut-o, dar acum, după un rezultat bun la Braşov, dacă nu cumulăm cu o victorie pe teren propriu, parcă nu mai are nicio valoare nici acea victorie. E clar că e obligatorie, va fi obţinută cred eu foarte greu, pentru că e un adversar puternic, chiar dacă numele nu spune multe, dar vă spun sincer că sunt impresionat de forţa lor de joc şi ne dorim şi sperăm să obţinem victoria duminică", a spus Grigoraş.