Gorjean dispărut în vară, găsit de Poliţia Locală Ţicleni

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Berleşti, dispărut în vara acestui an, a fost găsit ieri pe raza localităţii Ţicleni de poliţiştii locali. Este vorba de Preda Ghicioi, un bărbat cu probleme psihice, dat dispărut de fratele său în luna septembrie, deşi acesta a plecat de acasă încă din luna iulie. După ce a fost audiat de oamenii legii din Ţicleni, care n-au reuşit să înţeleagă mare lucru de la acesta, bărbatul a fost redat în grija familiei. Fratele bărbatului crede că acesta a fost sechestrat şi bătut de nişte ciobani din zona Leleşti.

Bărbatul a fost depistat de o poliţistă din cadrul Poliţiei Locale din Ţicleni care l-a observat pe acesta la o şcoală, în timp ce făcea cu mâna la nişte elevi. Acesta a fost legitimat şi după ce poliţiştii din localitate au făcut verificări a reieşit că figura ca dispărut de la domiciliu. Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ţicleni l-au audiat pe acesta în speranţa că vor afla unde şi-a petrecut ultimele 4 luni, de când a dispărut de acasă. Nu au reuşit să afle mare lucru, asta pentru bărbatul nu vorbea coerent. Familia acestuia a fost chemată la Poliţie pentru a-l lua acasă. Fratele său, Gheorghe Ghicioi, spune că Preda a fost sechestrat şi bătut însă este mulţumit de faptul că este în viaţă. „A fost sechestrat de o familie, el nu ştie unde şi în ce comună. Când a putut să fugă, a fugit. Nu ştiu dacă să merg pe varianta asta, într-un final, copilul mic nu poate să mintă. Aşa şi el. A fost şi bătut, bine că îl găsirăm în viaţă şi totul se termină cu bine. Eu am informaţii unde a fost de la A la Z. Cred că a fost sechestrat de o familie de ciobani, una din Leleşti, care are rude la Băleşti şi care atunci când aflau că îl căutăm îl mutau dintr-o parte în alta. L-a recunoscut cineva din Băleşti când îl căutam, dar nu a vrut să ne spună unde e. Îl foloseau la animale, la muncă prin gospodărie”, a declarat Gheorghe Ghicioi.  

Cum a ajuns acesta în Ţicleni, rămâne încă o necunoscută. Cert este faptul că familia va trebui de aici înainte să îl supravegheze mai bine, astfel încât să nu mai dispară de acasă.  Preda Ghicioi nu a fost niciodată căsătorit şi locuieşte cu fratele şi tatăl său. Nu este prima dată când bărbatul pleacă de acasă. Fratele său a spus că în fiecare an acesta are astfel de escapade.

Vizualizări: 296

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: