Elevii şi studenţii, preocupaţi de mediul înconjurător
Sute de elevi şi studenţi gorjeni au plantat puieţi de plop şi salcâm şi au ecologizat zona adiacentă Casei Memoriale „Constantin Brâncuşi“. Acţiunile au fost organizate de Liga Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi“ cu prilejul Festivalului Naţional „Studenţiada“.
Potrivit preşedintelui organizaţiei studenţeşti, Elvis Voicu, acţiunile au fost de un real succes, participanţii fiind în număr foarte mare. „De ziua ecologiei, un număr de 250 de elevi şi studenţi au participat la acţiunea de plantare de puieţi. Chiar şi domnul rector Adrian Gorun a fost alături de noi. De asemenea, în acelaşi timp a fost organizată o acţiune de ecologizare a zonei de apropierea Casei Memoriale „Constantin Brâncuşi“, unde au participat un număr de 180 de persoane“ a precizat Voicu. În această acţiune au fost implicaţi elevi de la 12 licee ale municipiului, precum Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, Grupul Şcolar Forestier, Colegiul Naţional „Spiru Haret” şi Grupul Şcolar Tehnologic „Ion Mincu”. Elevii şi studenţii au plantat puieţi în zona Turcineşti. Scopul acestei acţiuni a fost acela de a sensibiliza populaţia cu privire la protejarea mediului înconjurător iar la final aceştia au ştiut şi modul de plantare a puieţilor. Prin aceste activităţi, reprezentanţii Ligii Studenţilor din UCB doresc să conştientizeze cetăţenii asupra importanţei protejării mediului şi să se ia atitudine pentru a păstrarea spaţiului verde.