”Dacă teoria aproape unanim acceptată a Big Bang-ului urmat de un univers care se extinde este corectă, atunci ce s-a întâmplat înainte de Big Bang? Universul era vid, lipsit de materie, și toată materia a fost creată brusc? Cum s-a întâmplat asta? Răspunsul standard al multor culturi este că un Dumnezeu a creat universul din nimic. Dar, dacă vrem să abordăm chestiunea curajos, trebuie să punem întrebarea următoare: Dumnezeu de unde a apărut? Dacă stabilim că aceasta este o întrebare fără răspuns, de ce să nu eliminăm cu totul acest pas și să concluzionăm că de unde a apărut universul este o întrebare fără răspuns? Sau, dacă spunem că Dumnezeu a existat dintotdeauna, de ce să nu eliminăm și acest pas și să concluzionăm că universul a existat dintotdeauna, că nu a fost nevoie de nici o creație? Acestea nu sunt întrebări ușor de pus. Cosmologia ne pune față în față cu cele mai adânci mistere, cu întrebări care până nu demult erau tratate doar în registrul religiei și al miturilor.”(Carl Sagan – Cosmos, episodul 10 – The Edge of Forever).

Manipulatorul ăsta de Sagan (ce n-ar fi dat Voiculescu să-l aibă angajat la Antene!) insinuează, desigur, că Dumnezeu nu este ființa aceea înțeleaptă pe care o propun majoritatea religiilor, ci că, așa cum iluștri înaintași ca Spinoza sau Einstein căzuseră anterior de acord, Dumnezeu este Universul însuși. Sau natura și legile fizicii, dacă vreți.

Eu însumi cred, am mai spus-o și cu alte ocazii, că panteismul este religia corectă. Nu corectă la modul absolut, nimeni nu poate pretinde că știe răspunsul infailibil la aceste întrebări excepționale. Ci corectă în sensul de bună, avantajoasă, providențială chiar. Gândiți-vă doar cât de bine ar arăta o lume în care toți oamenii ar crede că Dumnezeu este în tot ce-i înconjoară, și nu doar în ființe vii sau în plante, ci în toate obiectele, începând cu atomul de hidrogen și terminând cu totalitatea materiei din întreg Universul. Invariabil, atunci când vom crede că Dumnezeu este într-un pahar, o bucățică de plastic sau, de ce nu, în aerul dintr-o păpușă gonflabilă, vom trata natura (vezi problemele ecologiștilor sau ale iubitorilor de animale) și, mai presus de toate, pe noi înșine cu mai multă considerație. Semnați aici dacă vreți ca, în loc de Catedrala Mântuirii Neamului, pe fundația aia să se construiască un imens telescop. Ne-ar apropia infinit mai mult de Dumnezeu decât ar putea-o face o clădire cu cruce deasupra, fie ea și uriașă, cu multe lifturi și flancată de legiuni de babe în genunchi.

E o abordare incomodă, într-adevăr. Creștinismul, de exemplu, dădea niște rezolvări mișto ale unor chestiuni pe care panteismul le consideră nerezolvabile, dar nu neapărat dramatice. Ca, de exemplu, moartea. Sigur că moartea e sfârșitul nostru ca indivizi și că speranța că ne vom revedea bunicii pe o pajiște înverzită după ce dăm colțul este o copilărie. Pe de altă parte însă, conștient sau nu, și putrezind vom fi, material vorbind, parte din Dumnezeu. Ei, ce ziceți? Nu trebuie să dați socoteală nimănui după moarte, pentru că voi înșiși veți fi devenit Dumnezei. Parte din natură. Parte din Tot. Hai, că-i mișto! Toți producătorii de Furadan să dea share articolului, c-o să explodeze vânzările zilele astea.