DSV a suspendat activitatea la cantina Liceului Forestier
Cantina Liceului Forestier va fi închisă pentru 30 de zile, elevii de aici trebuind să îşi asigure mâncarea din alte surse. Inspectorii sanitar veterinari au verificat condiţiile de depozitare a alimentelor şi de pregătire a hranei, concluzia acestora fiind aceea că unitatea are nevoie rapidă de lucrări de modernizare. Şeful DSV Gorj, Ion Iliuţă, spune că mâine va fi emis ordinul de suspendare a activităţii, cantina de la liceul forestier fiind considerată cea mai nemodernizată din municipiu.
Inspectorii sanitar-veterinari verifică până la sfârşitul lunii toate cantinele de acest gen din municipiu şi judeţ, acţiunea de control demarând odată cu începerea noului an şcolar. Directorul Ion Iliuţă afirmă că subordonaţii săi au împărţit şi amenzi în controalele de până acum, cea mai mare sancţiune, de 10.000 de lei, fiind primită de administratorul cantinei de la grădiniţa numărul 10 din municipiu, unde alimentele erau păstrate în condiţii improprii.