Drăguşin la Vamă, Priporeanu la Agricultură
Liberalii şi pesediştii îşi dispută funcţiile de conducere de la instituţiile deconcentrate. Potrivit unor surse din cadrul USL, deocamdată, liberalii au primit Serviciul de Ambulanţă, Direcţia Silvică, Vama şi Direcţia Agricolă. Dacă la Serviciul de Ambulanţă şi la Direcţia Silvică lucrurile par lămurite, semne de întrebare se ridică pentru conducerea Vămii şi a Direcţiei Agricole. Potrivit unor zvonuri, Virgil Drăguşin, purtătorul de cuvânt al PNL, ar urma să preia postul de conducere de la Vamă, iar Valentin Priporeanu, şeful Serviciului Direcţiei Agricole, va fi noul director al acestei instituţii. Reprezentanţii USL nu au confirmat aceste zvonuri spunând doar că este prematur să vorbească despre persoanele ce vor fi numite în funcţiile de conducere de la deconcentrate întrucât instalarea lor va avea loc abia după alegerile parlamentare.