DNA a dat iama în servicii

Trei foşti şefi de servicii au trecut pragul DNA în ultimele zile, fiind suspecţi de comiterea unor infracţiuni. Primul a fost Cătălin Harnagea, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, la casa căruia au fost şi percheziţii legate de dosarul EADS. A urmat Ionel Georgescu, fostul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie din Ministerul de Interne, care ar avea implicaţii în dosarul retrocedări ilegale. Al treilea a fost Dumitru Iliescu, primul şef al Serviciului de Protecţie şi Pază de după revoluţie, care ar fi aflat şi folosit informaţii confidenţiale de la DNA, pe care i le-a livrat lui Hrebenciuc.

Nu ştiu dacă este o coincidenţă, cert este că a mai căzut un mit. Acela că oamenii serviciilor scapă de anchetele penale. Au mai fost cazuri de ofiţeri cercetaţi, acoperiţi sau nu, dar faptul că s-a ajuns la vârful serviciilor arată că nu a mai prea rămas nimeni mai presus de lege.

Din comunicatele DNA din ultimele săptămâni sunt de reţinut mai multe aspecte. Unul este cel al prejudiciilor imense constatate, altul al modului în care funcţionează sistemul politico-securisto-mafiot care a pus stăpânire pe ţară. De exemplu, doi dintre foştii şefi de servicii menţionaţi mai sus, Mitică Iliescu şi Ionel Georgescu, sunt de loc din Strehaia. Georgescu, fost poliţist de rutieră, a fost subordonatul unui alt general SPP, Cătălin Voicu, ulterior senator, acum aflat în arest pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Mitică Iliescu şi Cătălin Voicu au fost gărzile lui Ion Iliescu la revoluţie, atunci pornind ascensiunea lor. Georgescu şi Voicu au legătură cu aripa Vanghelie din PSD, social-democratul susţinându-l pe primul şef la DGIPI şi pe al doilea ministru de Interne. Până la urmă, doar Georgescu a ajuns şef, dar la DGA, numit de Dan Nica, un alt pesedist ajuns pe mâna DNA în dosarul Microsoft.

Interesante sunt şi conexiunile politice pe care le are Cătălin Harnagea. Cea mai importantă este aceea că el a fost şeful SIE în anul în care se presupune că a fost racolat, ilegal, procurorul Ponta ca ofiţer acoperit. Vocea Rusiei scrie că racolarea lui Ponta de către Harnagea a avut drept scop îngroparea dosarului „Ţigareta I”. Alţii spun că Ponta a îngropat şi dosarul „Megapower”. Şi Harnagea are conexiuni politice, a fost şeful de campanie al lui Victor Ciorbea la primăria Capitalei, dar şi coordonator al campaniilor lui Emil Constantinescu şi Convenţiei Democrate, asta înainte de a ajunge şeful SIE. După ce a plecat din serviciu a lucrat la Petromidia şi a fost partener de afaceri cu fostul consilier prezidenţial Dorin Marian. Este o lume cu multe fire mai mult sau mai puţin vizibile, scoasă la lumină puţin câte puţin.

Vizualizări: 238

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: