Cum se îngrijesc hortensiile pentru a vă bucura de flori tot anul!

Una dintre cele mai populare flori de grădină, hortensia, nu mai are nevoie de nicio prezentare. Pe lângă frumusețe și rezistență, celebra floare poate avea mai multe culori în aceeași grădină, în funcție de solul în care e plantată.

Unele specii de hortensii își schimbă culoarea în funcție de pH-ul solului, de aceea se numesc și plante cameleon. Așa că, dacă vrei să te bucuri și tu de culori impresionante, e necesar să acorzi atenție îngrijirii hortensiilor primăvara. Astfel, vei reuși să le stimulezi creșterea și înflorirea, iar grădina ta va arăta ca într-un basm.

Pe lângă faptul că nu sunt pretențioase, hortensiile înfloresc de la începutul verii până la mijlocul toamnei, ceea ce le face alegerea potrivită pentru decoratul grădinilor. Există două tipuri de hortensii: Hortensie Macrophylla - o recunoști după florile mari, rotunde și sterile (nu polenizează), Hortensie Serrata – forma florilor este plată și polenizează.

Tăierea reprezintă una dintre cele mai importante proceduri, indiferent că discutăm despre pomi fructiferi sau hortensii. Regulile și tipurile de tăieri pentru hortensii primăvara nu trebuie uitate, altfel nu vei avea grădina pe care ți-o dorești. Ca să stimulezi înflorirea arbuștilor decorativi, poți tunde la finalul iernii sau primăvara cât mai devreme inflorescențele uscate.

Nu tunde niciodată florile uscate imediat ce se ofilesc și nici frunzele, chiar dacă aspectul lor ți se pare inestetic. Altfel, riști ca hortensia ta să nu mai înflorească.

Dacă vrei inflorescențe bogate, fertilizarea hortensiilor este un pas mai mult decât necesar. Totuși, nu îți recomandăm să le fertilizezi decât atunci când planta nu s-a înrădăcinat corespunzător. De exemplu, dacă plantarea hortensiei abia a fost realizată, abia după 1-2 luni o poți fertiliza. Poți alege compost natural din coji de fructe și legume.

Îngrijirea hortensiei primăvara nu se rezumă doar la tăiere și fertilizare, ci și la udare. Având o suprafață mare, hortensiile au nevoie de multă apă. Îți recomandăm să păstrezi solul reavăn tot timpul, adică umed, pentru condiții optime de creștere și înflorire. În perioada de creștere, udă hortensia de 4 ori pe săptămână seara. În caz de caniculă, o poți face și mai des. În plus, poți să menții umezeala frunzelor și a florilor cu ajutorul unui pulverizator.

Există anumite tehnici prin care poți modifica nivelul de aciditate din sol. De exemplu, un sol acid va colora florile în nuanțe spectaculoase de albastru sau violet, iar un sol alcalin în nuanțe de roz sau roșu. Pentru un sol acid poți folosi o soluție de oțet diluat în apă și pentru un sol alcalin, praf de calcar. Astfel vei avea mai multe culori de hortensie în aceeași grădină.

Vizualizări: 19,633

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: