Creţan: Am fost condamnat nevinovat

Liderul sindical din minerit, Constantin Creţan, consideră că era nevoie de redeschiderea dosarului Mineriadei din 1990. Sindicalistul este de părere că sunt multe lucruri de clarificat legate de ce s-a întâmplat cu adevărat atunci, dar şi la Mineriada din 1999, atunci când a făcut închisoare „turnat” fiind chiar de colegii sindicalişti, spune el.

Reporter: S-a redeschis dosarul mineriadei din 1990. Cum vedeţi acest lucru? Ştim că dvs. aţi participat la mineriada din 1999 şi chiar aţi făcut detenţie…

Constantin Creţan: E un lucru bun şi vreau să se facă dreptate pentru faptul că noi minerii, liderii minerilor, am plătit, şi Miron, pentru anumite mineriade nevinovat, şi noi nevinovaţi, şi adevărul despre mineriade nu s-a aflat niciodată. Singurii care au plătit am fost doar noi. Până la urmă în ’99 ce am plătit noi a fost o mişcare curată şi fără influenţă pe când în ’90 nişte viitori oameni politici şi foşti comunişti au avut o implicare. Şi mai mult decât atât, anumite instituţii ale statului.

Rep.: Credeţi că mai sunt lucruri de clarificat?

C.C.: Sunt foarte multe lucruri de clarificat. Până la urmă, poporul roman a fost manipulat şi nu s-a spus adevărul. Noi vrem şi ne dorim să se spună acest lucru, adevărul despre acele mineriade şi toţi cei vinovaţi să plătească. Sunt oameni politici care au fost implicaţi în aceste evenimente, şi fac referire în primul rând la fostul FSN.

Rep.: Cine ar trebui să mai plătească?

C.C.: Cam toată clasa politică care s-a format atunci din foşti activişti din linia a doua. Toţi trebuie să plătească. S-au folosit de mineri, de suferinţa minerilor şi au profitat doar politicienii. Ion Iliescu ar trebui să plătească, după aceea intră ceilalţi activişti Voican Voiculescu, Petre Roman, cumnatul lui Petre Roman, care în mineriada din ’91 a fost foarte, foarte implicat.

Rep.: Ar trebui redeschis şi dosarul mineriadei din 1999?

C.C.: Eu am consultat nişte oameni de specialitate şi am să-l trimit la CEDO. Pe mine m-au condamnat doar cu probe din note informative care le-au dat unii din colegii mei. Unul ca Ruşeţ şi alţii. Am fost condamnat nevinovat. Ar trebui redeschis şi doresc ca cineva să plătească. Nu am făcut niciun fel de faptă care să mă ducă la închisoare sau că aş fi subminat puterea de stat.

Rep.: În contextul protestelor din CE Oltenia vă temeţi de o degenerare a lucrurilor? Poate, de o nouă mineriadă?

C.C.: Sincer, acum lupta în stradă este necesară mai mult ca niciodată. Dar trebuie să respectăm legalitatea. Nu ştiu care din liderii de sindicat s-ar sacrifica, ca şi mine, care am ajuns să stau prin temniţe pentru drepturile muncitorilor, dar este nevoie de luptă în stradă. Să ne salvăm locurile de muncă, să termină cum mafia din minerit şi energie, cu băieţii deştepţi din energie şi mafia acelor certificate vezi şi a serviciilor Fondului Monetar Internaţional. E nevoie de luptă.

Vizualizări: 247

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: