Redacția Pandurul angajează! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.
Căutăm jurnaliști entuziaști, cu dorința de a face diferența. Experiența este un plus, dar dacă ai talent, ne dorim să te cunoaștem chiar dacă ești la început de drum! Vrem să ai abilități excelente de scriere și documentare, ar ajuta să ai capacitatea ori deschiderea de a lucra sub presiunea termenelor limită. Noi îți oferim un mediu de lucru prietenos și creativ, unde ideile tale vor fi valorizate, șansa de a crește profesional, prin acces la traininguri și mentorat de la cei mai buni din domeniu, posibilitatea de a lucra la materiale care au impact real în comunitatea din Târgu Jiu și nu numai și un pachet salarial atractiv, adaptat pe experiența și performanța ta.
În cadrul campaniei naţionale ,,O aluniţă îţi poate curma viaţa, un consult ţi-o poate salva" organizată de ziua melanonului, gorjenii beneficiază de o consultaţie gratuită pentru depistarea cancerului de piele. Pe 25 mai, la cabinetul de dermatologie din ambulatoriul spitalului judeţean, cei care merg să-şi facă un astfel de control vor primi şi sfaturi despre riscul expunerii la soare şi cum să se protejeze de ultraviolete.Gorjenii care vor să beneficieze de o consultaţie gratuită pentru depistarea din timp a cancerului de piele pot să-şi facă programare la numărul 0800.800.883, zilnic între orele 8.00 şi 20.00. Pe data de 25 mai ei pot merge la cabinetul de dermatologie din cadrul policlinicii din Tg-Jiu în intervalul 11.00-14.00 şi vor fi consultaţi de un medic specialist. Dacă numărul solicitărilor va fi foarte mare, programul de consultaţii gratuite se va prelungi şi după ora 14.00, până vor fi văzuţi toţi pacienţii. Gorjenii care vor să-şi facă acest consult nu au nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie. Persoanele cu piele deschisă şi cele cu aluniţe sunt cele mai expuse cancerului de piele şi este necesar ca ele să se adreseze medicilor de specialitate pentru depistarea problemelor de sănătate ale pielii. Fie că apar probleme, fie că se vrea prevenirea acestora, medicii recomandă persoanelor cu risc să se prezinte la specialist din şase în şase luni pentru consultaţii.