Ce spun liderii PNL Târgu Jiu despre „candidatura“ lui Romanescu
Copreşedinţii PNL Gorj, Octavian Lupulescu şi Eduard Berca, au declarat că nu a fost stabilit candidatul partidului la Primăria Târgu Jiu şi că este puţin probabil ca acesta să fie Marcel Romanescu. Pe de altă parte, câţiva liberali s-au întâlnit şi au stabilit că Marcel Romanescu este candidatul lor. Eduard Berca spune că şedinţa liberalilor a fost în afara statutului, iar Tavi Lupulescu a menţionat că a fost o şedinţă, dar nestatutară.
Prim-vicepreşedintele PNL Târgu Jiu Constantin Aninoiu a declarat la un post local de radio că a avut loc o şedinţă şi s-a stabilit că Marcel Romanescu este candidatul la primăria Târgu Jiu: „Putem să afirmăm de acum că domnul Marcel Romanescu este candidatul nostru la primăria Târgu Jiu. (...) Nu ştiu dacă l-a anunţat pe domnul Berca. Noi am stabilit că dintre noi domnul Romanescu ar fi cel mai potrivit pentru această funcţie, urmează să fie în birourile reunite al PNL şi PDL şi acolo stabilim cu certitudine“. El a lămurit şi contextul în care s-a luat decizia. „După prezidenţiale s-a făcut o mică şedinţă şi am hotărât noi aşa că cel mai indicat ar fi Marcel Romanescu“, a spus Aninoiu, care a menţionat că ştie şi preşedintele Dian Popescu. Marcel Romanescu a declarat că ar fi onorat să candideze şi o va face doar cu acordul organizaţiei din care face parte.
O altă întâlnire a avut loc luni seara şi a fost convocată de consilierul municipal Mihai Paraschiv, la care au participat circa 10 persoane.
Lupulescu: Nu s-a stabilit nici un candidat
Copreşedintele PNL Târgu Jiu, Octavian Lupulescu, a declarat că la nivelul organizaţiei municipale nu a fost nicio şedinţă pentru stabilirea candidatului. „Nu s-a stabilit niciun candidat. Haideţi să vă spun o chestiune, a fost o şedinţă a unui grup, nu o şedinţă statutară a vreunui organism de conducere. Dar nu vreau să mai comentez nimic până nu se rezolvă problemele în interior. Toate problemele le discutăm în interior“. El a mai adăugat că încă îl mai aşteaptă pe Marcel Romanescu la partid. „Eu i-am spus de mai multe ori să vină, până acum nu a venit niciodată. Dacă dumnealui reuşeşte să-şi convingă colegii că e cel mai bun candidat, atunci dacă va fi stabilit îl voi sprijini necondiţionat. Şi nu ştiu cum face, dacă nu vine pe acolo“, a mai spus Lupulescu.
Eduard Berca, celălalt copreşedintele PNL Târgu Jiu, a fost uimit de decizia anunţată de Aninoiu. Berca aminteşte că orice decizie este luată în Biroul Permanent al noului PNL şi nu ştie să fi fost o astfel de reuniune. „Nu ştiu cum au putut stabili fără Biroul Permanent. Eu nu ştiu nimic. Poate au făcut ei şedinţă, dar dacă au avut-o după prezidenţiale ea nu este pe statutul nou. E nestatutară“, a spus Eduard Berca. El a mai spus că este exclusă susţinerea lui Marcel Romanescu pentru candidatura la primărie. „Exclus. Exclus să aibă susţinere în momentul de faţă. Eu am declarat că intru în competiţie internă şi mi-am anunţat candidatura din partea PDL, când era PDL. Dar aceste candidaturi se validează în anumite organisme. Degeaba spunem public. După ştiinţa mea Romanescu nu a făcut mai nimic pentru organizaţia Târgu Jiu. Ştiu că altcineva a fost nominalizat preşedinte interimar la Târgu Jiu, Lupulescu. El poate emite pretenţii de a fi nominalizat în competiţia internă. Când hotărâm asupra unui candidat luăm în calul nişte lucruri: a făcut blaturi sau nu cu PSD Gorj, a făcut campanie sau nu, a fost traseist sau nu. Nu are nici un sprijin din punctul meu de vedere. Organizaţia nu a decis aşa ceva“, a spus Berca.