Bebeluşii vor beneficia în continuare de lapte praf
Bebeluşii care nu pot fi alăptaţi de către mame vor continua să primească lapte praf de la Direcţia de Sănătate Publică deşi în depozitul instituţiei nu există decât necesarul pentru luna august. Aproximativ 100 de bebeluşi erau la un pas de a rămâne fără lapte din cauză că Ministerul Sănătăţii nu alocase fonduri în acest sens. Conducerea DSP Gorj a făcut toate demersurile pentru a asigura alimentaţia micuţilor şi în lunile următoare. Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj ne-a declarat: „În momentul de faţă avem asigurat necesarul de lapte praf doar pentru luna august şi jumătate din septembrie. În depozit există 923 de cutii în condiţiile în care noi distribuim aproximativ 700 de cutii pe lună. Pentru a asigura stocul este nevoie de 12000 lei. Sperăm să nu avem probleme de disfuncţionalitate întrucât am trimis la Bucureşti necesarul pentru perioada următoare şi am cerut furnizorilor să ne trimită comanda până la sfârşitul lunii august pentru a ne asigura că nu vom râmâne fără lapte. În Gorj, circa 100 de copii cu vârste cuprinse între 0-12 luni primesc lunar câte 8 cutii de lapte praf.” Direcţia de Sănătate Publică distribuie primăriilor laptele praf solicitat de medicii de familie care au înscrişi pe liste nou născuţi ce nu pot fi alimentaţi de către mame din cauza problemelor de sănătate ale acestora.
Distribuie
Trimite pe WhatsApp