Bârcină Junior, trimis în judecată
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au finalizat cercetările în cazul fiului omului de afaceri Ion Bârcină (Dan Goeru), acuzat că, la începutul anului, l-a înjunghiat cu un cuţit pe un „prieten” de-al său cu care era în conflict de mai mult timp, scandalul având loc la o pizzerie din centrul oraşului. Finalizarea cercetărilor a fost posibilă după ce Paul Irinel Bârcină a decis să-şi recunoască faptele, hotărârea sa de a nu nega acuzaţiile ce-i sunt aduse fiind luată după ce o cameră de supraveghere a surprins întreg scandalul în care a fost implicat acesta. Martori oculari spun că fiul afaceristului a mers la maşină pentru a-şi lua un cuţit, pe care l-a şi folosit ulterior în înjunghierea lui Mitică Văduva, Bârcină Junior riscând acum jumătate din pedeapsa prevăzută de lege pentru că a decis să recunoască faptele. Fiul lui Dan Goeru a fost arestat preventiv la câteva zile după producerea incidentului, azi urmând să i se prelungească, cel mai probabil, mandatul care-l păstrează pe acesta în spatele gratiilor, procesul propriu zis urmând să înceapă pe 5 martie.