Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la redactia@pandurul.ro până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

Banii din scandalul Ritzi au ajuns chiar la televiziunile care o critică

Aproximativ 250.000 de euro au ajuns la cinci televiziuni centrale care au popularizat evenimentele dedicate Zilei Tineretului, pentru care ministrul Monica Ritzi riscă acum să plătească atât cu funcția, cât și penal. Dezvăluirea îi aparține jurnalistului Cătălin Tolontan de la Gazeta Sporturilor, care a prezentat și mecanismul prin care banii au ajuns la presă.

Ziaristul Cătălin Tolontan a declarat, în faţa Comisiei de anchetă în cazul Ridzi, că firma Artisan a derulat toate contractele de media prin firma Loco, specializată în cumpărarea de media şi că valoarea totală a contractelor de publicitate a fost de 225.000- 250.000 euro.

Tolontan a declarat, în faţa membrilor Comisiei, că banii de la Ministerul Tineretului s-au dus către firma Artisan în două dintre contracte (pentru evenimentele din Bucureşti şi cele din ţară), către firma Mark într-unul dintre contracte (pentru evenimentele de la Costineşti), în acest caz banii ajungând tot la firma Artisan, pentru că aceasta a fost subcontractată de Mark. "De la firma Artisan, banii s-au dus către Loco, o firmă de publicitate specializată printre altele în cumpărarea de media, numită şi shop de media. De acolo, banii s-au dus către regiile de vânzări de publicitate ale televiziunilor implicate, respectiv Clir pentru trustul Intact şi DBV Media pentru Realitatea TV", a adăugat ziaristul. 

Ziaristul a declarat că, din informaţiile sale, valoarea totală a contractelor de publicitate achiziţionată de Artisan prin firma Loco se ridică la 225.000-250.000 euro. "Suma pentru toate cele cinci televiziuni prevăzute în contract este undeva între 225 şi 250 mii euro. Această sumă nu va fi găsită în niciunul dintre contractele din aval de Artisan", a mai spus Tolontan. Potrivit acestuia, sumele de bani care ar fi trebuit plătite către televiziuni nu a ajuns la acestea ca urmare a debutului anchetei. "Sumele de bani primite de televizuni sunt mult mai mici şi intră în plata celor 46 spoturi spoturilor pe care le-a difuzat fiecare dintre televizuni", a  susţinut Tolontan.

Cumpărarea de știri este considerată ilegală

El a apreciat drept "ilegale" contractele semnate de MTS pentru ştiri şi reportaje. Ziaristul a declarat că, potrivit informaţiilor sale, auditul solicitat de ministrul Tineretului stabileşte că nu există cotaţii de preţ pentru multe dintre elementele acestor contracte. "Nu există o măsură cantitativ valorică a acestor contracte, ci doar repere valorice. Capitolul "Asigurarea notorietăţii evenimentului" din toate anexele la contracte, nu este cotat ca atare" a subliniat Tolontan. El a mai spus că reprezentanţii televizunilor au confirmat că există spoturi plătite, membrii comisiei având dovada că plăţile s-au făcut pe baza acestui capitol, al asigurării notorietăţii. "Televiziunile au încasat bani din difuzarea acestor spoturi publicitare. Dacă televizunile susţin că nu au difuzat ştiri şi reportaje plătite, atunci ce a recepţionat ministerul?", a întrebat ziaristul  

CNA, de partea televiziunilor

Dacă s-ar fi dovedit că televiziunile ar fi difuzat știri și materiale publicitare fără  să avertizeze publicul despre caracterul plătit al acestora, posturile cu pricina ar fi riscat sancțiuni grave, mergând până la pierderea licenței.

CNA a stabilit, pe 23 iunie, că Ministerul Tineretului nu se face vinovat de imixtiune în activitatea redacţională a radiodifuzorilor şi că nu există dovezi că MTS ar fi cumpărat ştiri şi reportaje la televiziuni, a declarat marţi vicepreşedintele CNA Ioan Onisei, la Comisia de anchetă.

Onisei a precizat că, în şedinţa Consiliului din 23 iunie, membrii CNA au decis în unanimitate că nu există probe care să ducă la concluzia că MTS a cumpărat ştiri şi reportaje, adăugând că documentele prezentate de ziaristul Cătălin Tolontan nu dovedesc acest lucru. Potrivit lui Onisei, Consiliul a mai decis că spoturile de promovare a Zilei Tineretului, difuzate de Antena3, Realitatea TV şi ProTV, care includeau imaginea ministrului Monica Iacob Ridzi, reprezintă publicitate politică, permisă doar în campaniile electorale, motiv pentru care posturile au fost somate public, în conformitate cu articolul 155 din Codul audiovizual. 

Vicepreşedintele CNA a adăugat că toate televiziunile au oglindit evenimentele din 2 mai, însă Realitatea Tv şi Antena3 au difuzat informaţii şi imagini cu o frecvenţă mai mare. El a adăugat că, din punct de vedere al jurnaliştilor, interesul pronunţat pentru acest eveniment s-a datorat şi lipsei altor ştiri pe parcursul zilei respective.

Vizualizări: 249

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: