Bâldea, un alt primar ce pierde lupta cu ANI!

Edilul din Telești, Romulus Bâldea, încheie anul 2014 așa cum nu își dorea, după ce a pierdut ieri la Craiova procesul pe care îl avea la Curtea de Apel cu Agenția Națională de Integritate.

Acuzat de incompatibilitate, la fel ca și alți vreo 30 de colegi de-ai săi din județ, primarul s-a văzut înfrânt la instanță, argumentele inspectorilor de integritate fiind „pe lege” și în defavoarea acestuia. Ca urmare, magistrații i-au respins acțiunea ca „neîntemeiată”, primarul având posibilitatea să conteste verdictul acestora și să spere că la Înalta Curte de Casație și Justiție va avea o sentință de partea sa.

E greu însă ca Bâldea să schimbe lucrurile atâta timp cât inspectorii de integritate au constatat că, deși legea nu îi dădea voie, edilul a fost reprezentant al comunei în Adunarea Generală a Acționarilor de la Teleaqa Serv SRL (începând cu data de 22 decembrie 2009), dar și reprezentant al comunei în AGA a SC CTC Desalubris SRL (începând cu data de 26 iulie 2010). În plus, conform ANI, primarul s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut, simultan, funcția de primar  și a fost și comerciant persoană fizică în cadrul Bîldea Romulus PFA (20 octombrie 2010 – 17 iulie 2012). Edilul a mai fost și comerciant persoană fizică în cadrul Întreprinderii Individuale Bâldea Florica (17 iunie 2008 – 28 august 2013), afacerile în care s-a implicat dăunându-i grav la mandat.

Vizualizări: 249

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: