Asistent de la Salvare condamnat la închisoare într-un proces cu Titina

Titina Pitropu a mai câştigat un proces în instanţă, cel condamnat la închisoare fiind un asistent medical de la Ambulanţa Motru. Vasile Vintilescu a colaborat cu aceasta şi s-a ocupat de administrarea unui depozit de fier vechi pe care Pitropu l-a avut la Motru. Femeia de afaceri s-a plâns în timpul scandalului pe care l-a avut cu primarul din Dragoteşti, Vili Pasăre, de faptul că din gestiune i-ar fi dispărut sume mari de bani, printre cei indicaţi numărându-se şi Vintilescu. Pitropu spune că 15.000 de lei nu îi ieşeau la calcule în afacerile cu asistentul medical şi, în consecinţă, a cerut controale de la fisc şi a depus plângere la Poliţie. Procesul prin care fostul său gestionar a fost trimis în judecată pentru înşelăciune a început vara trecută şi s-a finalizat acum prin condamnarea lui Vintilescu la două luni de închisoare, cu suspendare, sentinţa nefiind definitivă. 
 Titina Pitropu mai are pe rol un proces similar cu patru foşti angajaţi ai săi din Dragoteşti, cărora le impută o sumă de patru ori mai mare decât cea pe care a recuperat-o de la Vintilescu pe parcursul procesului. Femeia de afaceri este convinsă că va avea câştig de cauză şi acolo, aşa cum a obţinut şi în procesul de corupţie cu Vili Pasăre, edilul din Dragoteşti fiind condamnat la 4 ani de închisoare pentru luare de mită, sentinţa nefiind definitivă.
 "În sfârşit, după ani de luptă şi poate chiar de umilinţă, simt şi eu că mi se face dreptate în ţara asta. Am spus tot timpul că am dovezi pentru ceea ce spun şi iată că ele încep să fie recunoscute în justiţie, ceea ce, pentru mine contează foarte mult. Eu nu doresc nimănui să ajungă la puşcărie, dar nici să fiu furată ca la drumul mare nu pot să accept. Omul acesta de la Motru mi-a dat deja mare parte din sumă înapoi, nu-i doresc o pedeapsă mai mare, nici nu mai mă interesa aşa ceva acum după atâta timp, dar mă bucur să văd că începe să funcţioneze justiţia, cel puţin în cazul meu", spune Pitropu.
 


Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: