Curul face, Capatos trage
Un mare gânditor al nu-știu-cărui secol a spus că atunci când tot ce ai este un ciocan toate obiectele din jur îți vor părea cuie. La fel, când tot ce ai este un cur păros de securist pe care îl lingi zilnic pentru câțiva dolari în pus, toate celelalte cururi ți se vor părea fascinante. Faptul că Antena 1 a dat un cur gol de bărbat bătrân la televizor, la o oră accesibilă chiar și copiilor, este nu doar nedeontologic și stupid. Este bolnav de-a dreptul și cazul ar trebui analizat de un psihiatru. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre emisiunea unui bărbat.
Mai mult, între bărbați, discreția în ceea ce privește schimbatul la duș este un principiu inviolabil, mai presus (mult mai presus chiar) și decât aceea referitoare la femeile care ți-au trecut prin pat. Vestiarul este locul în care bărbații sunt goi iar ce se întâmplă în vestiar rămâne în vestiar. Ca la Las Vegas. Este rușinos pentru un bărbat și să vorbească despre lucrurile (mai mari sau mai mărunte) văzute într-o astfel de situație. Dar să le pozeze și, ulterior, să le dea la televizor este de-a dreptul degradant și demasculinizant. Dacă fascinația curului gol s-ar fi produs la emisiunea, să zicem, Simonei Gherghe (altfel, de același profil), lucrurile ar fi fost mai de înțeles. E femeie, am fi zis, n-o fi văzut funduri de bărbați decât în dormitoarele cu oglinzi pe tavan. Dar acum, că s-a întâmplat la Capatos, propun schimbarea numelui personajului în Curatos. Mai potrivit cu pasiunile lui.
Faptul că CNA-ul (mari fani PDL) a sancționat postul cu 10 minute de întrerupere a emisiei era previzibil. Nu știu dacă ați luat la cunoștință, dar în incapacitatea lor de a crede că există și oameni neutri, orbeții de la Antene (și fanii lor, unii comentatori pe site-ul acestui ziar) se consideră mari disidenți. Rezistența din munți, m-ați înțeles? Așa că vor interpreta sancțiunea ca pe o victorie împotriva sistemului asupritor. Niște boi. Exact ca și Crin Antonescu, care a intrat în direct ca musca-n laptele bătut să comenteze despre fesele piticului. Era totuși 12 noaptea, nici măcar scuza aia cu ”eram proaspăt trezit din somn” nu o poate folosi. Că doar trecuseră 5-6 ore bune de când se întâmplase asta.