Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare

Vinerea Mare este ziua în care Iisus a fost răstignit pe cruce. Este ultima zi de vineri din Postul Mare.

În această zi se ține post negru. Conform credinței creștine, în Vinerea Mare a avut loc răstignirea lui Iisus pe cruce și moartea lui pentru salvarea oamenilor de păcate. În această se ține slujba numită Ceasurile împărătești și Vecernia, în timpul căreia se face scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii pentru închinare. 

Este o zi de mare doliu a creștinătății. În această seară are loc denia Prohodului Domnului. 

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare:

Dis-de-dimineață se afumă casa cu tămâie, iar oamenii o înconjoară de trei ori.

Se spune că dacă plouă în Vinerea Mare va fi un an bun și roditor, iar dacă nu plouă, va fi unul secetos.

Oamenii obișnuiau să se scufunde în această zi în apă rece de trei ori, pentru a fi sănătoși tot anul.

Oamenii din Moldova cred că mersul la frizer în Vinerea Mare îi vor feri de boli.

În trecut, lumea pleca acasă cu lumânările aprinse pe drum de la biserică.

Potrivit unor tradiții în Vinerea Mare oamenii nu se spală.

În unele zone se afumă cu tămâie pomii pentru a fi feriți de animale sălbatice, boli sau dăunători.

Vizualizări: 1,165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: