Jandarmii gorjeni, la datorie de 1 Mai și de Paște

Cu ocazia minivanței ocazionată de 1 Mai și Sărbătorile Pascale, în perioada 01-06
mai, Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj a suplimentat
numărul de jandarmi din structurile de ordine publică pentru asigurarea măsurilor de
ordine și siguranță publică la evenimentele organizate, pentru a preveni și combate
faptele antisociale precum și pentru sprijinul și îndrumarea cetățenilor.


În contextul Zilei de 1 Mai, jandarmii gorjeni vor asigura măsurile de ordine publică
la Dumbrava Drăgoieni unde sunt organizate manifestări cultural-artistice și se
estimează participarea unui număr mare de persoane precum și la Zilele comunei
Brănești.


Pe timpul manifestărilor religioase prilejuite de Învierea Domnului oficiate la
lăcașurile de cult (biserici și mănăstiri), jandarmii gorjeni vor fi alături de credincioși în
municipiile Târgu Jiu și Motru precum și în Tismana, Polovragi, Bumbești-Jiu și
Rovinari.


”În această perioadă, vom executa misiuni și în sistem integrat în cadrul patrulelor
mixte jandarmi-polițiști și vom fi prezenți în zonele aglomerate din Mall, piețe, parcuri.
Recomandăm participanților să respecte măsurile dispuse de organizatori și forțele de
ordine, să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice fel, să aibă în
atenție copiii iar dacă observă persoane care au un comportament antisocial, să se
adreseze celei mai apropiate patrule de ordine publică”, transmite IJJ Gorj.


Jandarmii montani din Rânca, Runcu și Tismana vor acționa pentru informarea,
îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor precum și pentru prevenirea şi combaterea
faptelor antisociale.



Vizualizări: 187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: